30.05.2010

Îmi plac animalele


Eu sunt în clasa a III-a şi îmi plac foarte mult animalele. De când eram foarte mică am avut o pisicuţă şi anul trecut am primit cadou un căţel. Ele sunt animăluţele mele preferate şi răsfăţate.

Mai demult când Missy, pisicuţa, a fost bolnăvioară am fost cu ea la doctor. Atunci am aflat că pe doctorul de animale îl cheamă veterinar. Mi-a plăcut mult şi am văzut multe lucruri interesante acolo. Am văzut ce cuminţi stăteau şi aşteptau căţeii şi pisicuţele să le consulte doctorul sau să le facă injecţii ori să le dea medicamente.

Şi Missy a mea a fost foarte cuminte şi asculta tot, de parcă doctorul ar fi vorbit pe limba ei.

Şi de atunci m-am hotãrât cã mã voi face veterinar. Încerc sã fiu mereu atentã la animãluţele mele sã vãd dacã şi eu le pot înţelege şi dacã ele mã înţeleg pe mine aşa cum am vãzut la acel doctor. Probabil cã atunci când voi creşte voi putea şi eu sã "vorbesc" cu cãţeii, pisicile sau papagalii şi sã le fac bine când sunt bolnave.


Crina Vasilescu, clasa a III-a, Bucureşti

29.05.2010

Vreau să fiu Fotomodel


Îmi doresc să fiu fotomodel pentru că îmi place să fiu în centrul atenţiei, îmi place să mă joc de-a prinţesele şi să mă îmbrac în rochiile mamei.


Îmi plac poveştile cu Feţi Frumoşi şi Zâne, dar îmi place şi limba franceza. Chiar dacă sunt în clasa a II-a, merg la Clubul Copiilor unde iau lecţii de franceză şi pictură.

Îmi doresc să ajung în Franţa şi să port creaţiile celor mai vestiţi creatori de modă.

Chiar dacă sunt mică am vise mari şi de aceea, motto-ul meu este: „Ai grijă ce îţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple!”


Irina Preda, clasa a II-a, Ploieşti

28.05.2010

Vreau să scriu poveşti

Îmi place foarte mult să citesc poveşti. Îmi imaginez şi văd în jurul meu ce descrie acolo autorul. Mă pun în pielea personajului principal şi îmi imaginez că eu sunt cel care face lucrurile din poveste. E foarte frumos. Şi cred ca mulţi copii fac la fel ca mine. Mi-ar plăcea ca şi eu când voi fi mare să pot scrie cărţi de poveşti pe care să le citească copiii din toată lumea. Aş vrea să devin un scriitor cunoscut la fel ca: Ion Creanga, Petre Ispirescu, Fraţii Grimm, Hans Christian Andersen.

Mama spune că nu există o şcoală specială unde să învăţ să devin scriitor. Tot mama spune că este foarte important să citesc mult şi să fac multe exerciţii de scris pe orice temă ca să pot să fiu scriitor când o să fiu mare şi să am idei pentru cât mai multe cărţi de poveşti. Sunt foarte nerăbdător să cresc şi să scriu poveşti cu roboţei şi maşinuţe, cu animale şi flori fermecate, cu Power Rangers şi Ninja şi cu alte personaje pe care o să le inventez eu.

Alin Popescu, clasa a IV-a, Brăila